Despre noi

GreenArts este o nouă mișcare culturală care s-a nascut în România putin înainte de 2010, pentru a evidenția frumusețea și importanța naturii așa cum a fost ea creată.

Reprezintă totodată și o formă de manifest tăcut  al artei/artiștilor preocupați de soarta naturii.

Motto-ul GreenArts este: “Natură, exprimată în artă prin Ea însăși”.

 

GreenArts(c)_R_sigla

 

Conceptul GREENArts a fost fondat de Constantin Serban, artist “plastic” independent, ecologist și psiholog, la care au aderat ulterior și alți artisti “plastici” independenți care se exprimă artistic cu usurință preponderent folosind mediile naturale.

Conceptul este susținut de Asociatia Ecologică Turismverde, primul ong ecologist din Europa care promovează arta verde ca instrument inedit de creștere a gradului de conștientizare a publicului larg cu privire la protecția mediului și conservarea biodiversitatii lumii vii, dar și etic ca metodă de îmbunătățire a stării emoționale a copiilor și tinerilor spitalizați.

Cunoscând rolul major al artei în educație, artele verzi contribuie “via natura” în, și prin modul lor specific, la îndeplinirea unui scop nobil (și foarte necesar în ultima vreme) pentru rasa umană – educația verde, ecologistă.

Punctul nostru de vedere asupra sustenabilității este rezultatul combinației de patru piloni interdependenți care se consolidează reciproc: protecția mediului&biodiversității, dezvoltarea socială, culturală și dezvoltarea economică în această ordine specifică.

Greenarts inspiră respect și dragoste pentru natură, stimulează dialogul spiritual, încurajează apropierea între mediul natural și social, păstrând raportul 49% social vs 51% în favoarea naturii care ne susține practic viața și existența pe planetă.

În esență, Greenarts ajută la transformarea interiorului nostru, astfel încât sa ne bucuram mereu de liniștea și armonia naturii, pur și simplu prin contemplarea unei opere de artă realizate din materiale naturale.

Lucrările artiștilor GreenArts  armonizează în mod constant energiile prezente în spațiul nostru de viață, stimulează continuu energia vitală, ținând la distanta energiile care ne pot perturba munca / viața.

Misiunea GreenArts este inspirată de principiile formulate în următoarele documente:
– Raportul Brundtland, 1987;
– Agenda 21 (pentru cultură ca resursă pentru artiști și organizații de artă), Summitul Pământului, Rio de Janeiro, 1992;
– ICLEI – Guvernul Local pentru Sustenabilitate, 1994;
– Declarația universală privind diversitatea culturală – 2001;
– Documentul final al Summitului Mondial din 2005; Rio+20;

Principalele obiective GreenArts sunt:

– Creșterea gradului de conștientizare cu privire la protecția mediului, folosind tehnici artistice specifice;

– Promovarea prin artele verzi a unicitatii patrimoniului natural și cultural românesc;

– Promovarea patrimoniului natural și cultural comun european de-a lungul Carpatilor si Dunarii prin creatie artistica verde;

– Promovarea utilizarii tehnicilor artelor verzi în rândul artiștilor și consolidarea comunității artiștilor GreenArts în continua creștere.

Activitățile GreenArts includ:

– Organizarea de expoziții de artă verde;

– Organizarea de ateliere  de  artă verde ;

– Organizare de cursuri de initiere in tehnicile specifice artelor verzi ;

– Organizarea de ateliere umanitare pentru acele categorii in nevoie;

– Includerea artei verzi ca metodă specifică de terapie psihologică prin artă ;

– Implicarea publicului școlar în activități educaționale verzi creative si artistice;

– Distribuirea și redistribuirea on-line și prin intermediul rețelelor de socializare a informațiilor despre artele verzi.

“Diversitatea culturală, necesara pentru regnul uman, după cum diversitatea biologică este necesara pentru viață” se constituie într-una din rădăcinile  dezvoltarii “înțeleasă nu numai în termeni de creștere economică, ci, de asemenea, ca mijloc de realizare a unui echilibru mai satisfacator din punct de vedere intelectual, emoțional, moral și spiritual” – Declarația Universală privind Diversitatea Culturală – 2001

Mai multe detalii despre artele verzi -GreenArts, pe http://www.greenarts.ro/despre-artele-verzi/

__________

Dacă doriți să lucrați efectiv și să deprindeți una dintre tehnicile de “arte verzi” vă invităm să vă programati la unul dintre Atelierele de stimulare a creativității -GreenArts, trimițând un email cu subiect Atelier de … (tehnica cu care rezonați) pe adresa greenartsgallery (at) gmail.com

Astfel, aveți ocazia să vă faceți un bine atât dvs înșivă, cât și unui copil în suferință, întrucât o mare parte din fondurile obținute sunt direcționate pentru realizarea atelierelor GreenArts Therapy cu dublu scop, etic și estetic.

Dacă doriți să sprijiniți dezvoltarea conceptului sau, numai realizarea practică a cât mai multor ateliere umanitare, pentru ca un număr cât mai mare de copii cu diferite traume fizice sau psihice să beneficieze de atelierele GreenArts Therapy, puteți să contribuiți în mai multe feluri.

Aflați detalii despre cum puteți să o faceți efectiv, accesând link-ul http://www.greenarts.ro/contribuie/

Mai multe informații, inclusiv despre alte lucrări științifice ale fondatorului conceptului GreenArts, psiholog Șerban Constantin, fondator Green Psychology în Romania – Constant (Tino), pot fi accesate și pe site-ul tino.ro

 

Vă încurajăm să ne trimiteti feedback-ul dvs. pe adresa de email greenartsgallery (at) gmail.com sau să lasați mai jos, comentariul dvs.

Mulțumim pentru vizită!

 

  2 comments for “Despre noi

  1. Carmen Riza
    20th November 2014 at 12:49 am

    Ceea ce vede ochiul, ramane de putine ori in suflet, insa….mie mi-a ramas si am simtit sa impartasesc. 🙂 Cu bucurie si eterna iubire pentru natura si simplitatea Frumosului, Carmen.

    • admin
      10th December 2014 at 3:36 pm

      Multumim frumos Elena pentru impresiile impartasite din suflet. In ultimul timp ne confruntam cu cateva probleme in administrarea site-ului, pentru care ne cerem scuze, dar speram ca la inceputul Anului Nou sa te surprindem cu un site intr-adevar Frumos. Iti dorim Sarbatori frumoase si cat mai aproape de Natura!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *